Sari la conținut

Dovezi de iubire

Dovezi de iubire

Am întârziat deja cincisprezece minute la întâlnirea cu Patricia. Reduc viteza pentru că imediat voi trece pe lângă Secția 2 de poliție din cartierul Băneasa. Sunt îmbrăcat adecvat pentru cursele de noapte, într-unul din costumele mele preferate, astfel încât să nu ies în evidență: pantaloni subțiri din piele neagră și geaca Levis din aceeași nuanță peste un maiou alb. Trec de Pasajul Băneasa și opresc după câțiva zeci de metri. Mă uit în stânga și-n dreapta după Patricia, până o zăresc pe partea cealaltă, în față la Libra Bank, și îi fac cu mâna. Mă vede și își arcuiește buzele voluptoase încărcate de ruj într-un zâmbet larg, apoi aleargă spre mine, părul său ondulat, de culoarea spicului de grâu, fluturând în adierea vântului, în timp ce șoferii care trec pe stradă o claxonează. Este îmbrăcată într-o rochie roșie mulată pe corp, mult prea scurtă.

“Bună, iubi,” ciripește ea și sare pe mine gata să mă dea jos cu tot cu motocicletă. Noroc că picioarele mele sunt puternice ca rădăcinile unui copac înfipte în pământ. Mă privește câteva clipe cu ochii ei mari și verzi înainte de a mă umple de săruturi.

“Bună, iubi,” răspund. “Nu vrei să scot casca mai întâi? Nu de alta, dar de-abia am scos-o de la curățătorie.”

“Iubiiii,” se alintă ea. “De ce vrei să îmi strici plăcerea?”

“Hai, iubi, urcă,” spun și îi întind cealaltă cască. “Gașca ne așteaptă.”

Patricia își pune casca pe cap și, urcându-se pe motocicletă, își înfășoară brațele în jurul mijlocului meu.

“Ești pregătită de adrenalină, iubi?” o întreb odată ce demarăm.

“Sigur că sunt pregătită, dar pentru asta ar fi trebuit să stai tu la spatele meu,” îmi spune dulce băgându-mi mâna între picioare. “Îmi place casca asta, sper că nu transmite și altcuiva ce vorbim.”

“Bineînțeles că nu. Lui Geo ce i-ai zis când ai plecat?”

“Ce să-i zic, măi, iubi, dacă mai stăteam mult mă găsea acolo și i-am spus că mă duc la o prietenă.” Patricia mă ciupește de abdomen cu cealaltă mână.

“Au, aau… au, nu mai face asta, mă doare! Au, au, auuuu… oprește-te!”

“Mai întârzii data viitoare?” mă întreabă ciupindu-mă în continuare. “Spune, mai întârzii?”

“Au, au, nu, nu, nu! Oprește-te acum!”

“Bine, mă opresc, dar data viitoare o să te bat rău dacă mă mai faci să aștept. Ai înțeles?”

“Da, iubi, am înțeles, acum lasă prostiile.”

“Numai atâta poate motocicleta asta a ta?” mă întreabă pe un ton arogant.

“Ha ha. Vrei să vezi ce poate?”

“Iubi?”

“Da?”

“Încă nu ți-ai dat seama că dacă vreau ceva acum, îl vreau acum?”

“Bine, iubi, tu ai vrut-o. Ține-te bine!”

Motocicleta țâșnește ca din pușcă, tăind aerul cald de vară. Un semafor verde. Al doilea se schimbă.

“Oprim sau trecem?” întreb ca nu cumva să-i stric plăcerea.

“Iuhuu!” țipă ea satisfăcută. “Cu toată viteza înainte!”

Schimb viteza și accelerez și mai mult. La următoarea intersecție am roșu. O mașină se apropie și se intersectează cu noi. Ridic acul de la o sută la o sută douăzeci și mențin viteza până intru în intersecție. Aud scârțâituri de roți pe asfalt și evit la mustață bara de protecție a mașinii.

“Liam, ești nebun?” strigă Patricia cu glasul tremurând. “Mașina aia era să ne bușească!”

“Nu ai vrut adrenalină?” râd eu.

“Da, dar nu vreau să murim! Eu vreau să mai trăiesc!”

“Asta nu a fost nimic, adrenalina de-abia acum începe.”

“Păi?”

“Uită-te în oglindă.”

O simt cum se foiește în spatele meu. Nu este greu să observi girofarurile în noapte. Parcă ar fi luminițe de Crăciun.

“Spune-mi că este o salvare.”

“Dacă ți-aș spune asta te-aș dezamăgi. Dar nu-ți face probleme, bucură-te de adrenalină, simte-te bine.”

Eu îmi văd mai departe de drum și trec la toate semafoarele pe roșu. Dar dincolo de Podul Barbu Văcărescu o mașină de poliție îmi blochează drumul. Întorc imediat și virez la dreapta pe Șoseaua Pipera. Poliția vine după noi.

În sfârșit prind culoarea verde la câteva semafoare. Norocul începe să îmi surâdă. Zâmbesc, dar dacă nu ajung la timp, cursa va începe fără mine. Măresc viteza, însă nu pot s-o mențin. În mijlocul podului de deasupra căii ferate sunt postate două mașini de poliție. Fără să stau pe gânduri, o iau la stânga, sperând să pot traversa calea ferată pe drumul de jos, dar o altă mașină cu girofarurile pornite îmi taie calea. Opresc și eu.

“Liam, ce ne facem?” scâncește Patricia, strângându-și și mai mult brațele în jurul meu.

“Nu ai cerut adrenalină?”

Încerc să-mi păstrez calmul.

În față poliție, în spate poliție. Nicio scăpare. Cu o excepție.

“Ține-te bine de mine!”

O iau pe calea ferată. Răsuflu puțin ușurat, dar nu pentru mult timp. Din spate, lumini puternice îmi luminează calea. Niciun stres. Sunetul strident al sirenei pare să fie însă o chemare la luptă. Șinele de tren încep să scârțâie. Accelerez din nou știind ce pericol mă paște, dar traversele îmi fac probleme mari. Motocicleta mea este de curse, nu off-road. Trenul se apropie vertiginos.

“Liam, fă ceva!” strigă Patricia înfingându-și unghiile în abdomenul meu. “O să murim, dracului!”

Mă apropii de șina din dreapta mea și, cu o mișcare dibace de acrobat, urc pe ea. Mă clatin puțin, dar până la urmă îmi găsesc echilibrul.

Măresc viteza atent. Hurducătura trenului începe să se estompeze. În sfârșit, după Șoseaua Petricani, fac la dreapta pe un drum de țară pe care îl știu. Cu siguranță și poliția o să-mi piardă urma.

Sting farurile și continui să merg cu viteză moderată până ajungem pe Șoseaua Colentina.

“Și acum ce facem?” întreabă Patricia.

“Mai avem puțin și începem cursa, dar trebuie să ne grăbim să prindem al doilea semnal.”

“Dar nu îți faci probleme că poliția o să te găsească după număr?”

O simt încă tremurând în spatele meu.

“Care număr?”

“Numărul de la motocicletă.”

“Doar dacă l-au văzut,” chicotesc eu.

Patricia nu mai spune nimic. Nu cred că a înțeles mare lucru. Dar simt cum își pune capul pe spatele meu și mă strânge în brațe.

“Auzi, cum adică al doilea semnal?” întreabă ea după un timp.

“Adică, dacă nu îl prindem acum, nu mai putem concura.”

“Păi de ce?”

“Îți explic mai târziu.” Aprind din nou farurile și măresc viteza.

După vreo zece minute de goană, niște curbe luate la limită și câteva semafoare trecute pe roșu, ies de pe Colentina și intru pe Șoseaua Andronache. Aici găsesc o adunare mare de motocicliști.

Unii se dau în spectacol, mergând pe o roată, sau fac rotații în mijlocul drumului, iar alții pur și simplu își turează motoarele în neștire, tulburând și mai mult liniștea localnicilor, care nici nu mai ies afară atunci când încep să răsune motoarele după miezul nopții, mai ales din cauza pericolului accidentelor.

Reduc viteza, pentru a trece în siguranță printre concurenți, și opresc în mijlocul tovarășilor mei, în fața lui Louis.

“Lii, pregătește-te, în seara asta ești al meu,” strigă la mine Edy, unul mic de statură și gras, cu barbă, a cărui burtă îi ajunge până aproape de genunchi.

“Ce vrea să spună hipopotamul ăla?” mă întreabă Patricia.

“Doamne, Lii, ce capră ți-ai tras, i se vede chiulasa albă!” strigă Fabian, un mustăcios înalt și chel, cu barba împletită până la piept, apoi își scoate limba afară și dă cu ea prin aer de parcă ar linge o înghețată.

“Ce vrea să spună Rapunzel?” o aud din nou în cască pe Patricia.

“Ce porți pe tine?” o întreb râzând puțin mai tare, pentru că nu mă pot abține.

“Nici măcar nu ai observat cu ce sunt îmbrăcată?” strigă ea, dându-mi un pumn în spate.

“Auu, glumesc, glumesc!” Vrea să spună că ți se văd chiloții ăia albi.”

“Păiii… am tanga,” răspunde ea după o mică ezitare.

“Cu atât mai bine,” îi răspund. “Ți s-a văzut și pompa de injecție.”

“Liam, termină cu parabolele tale!”

“Eu traduc doar ce a vrut să spună Rapunzel,” continui râzând. După care îmi scot casca și cobor de pe capră. Dau mâna cu Louis.

“Vai, ți se vede pompa de injecție,” îi strigă Sebi, un băiat de dimensiuni medii, dar bine legat. O privesc pe Patricia peste umăr. Dar ea se uită încruntată la Sebi.

“Ce ți-am spus eu,” spun cu un zâmbet.  

Patricia se dă jos de pe motocicletă și trage de rochie pentru a-și acoperi fundul. Însă gestul îi dezgolește sânii. Ceilalți încep s-o fluiere.

“Ești în formă în seara asta?” mă întreabă Louis, trecându-și degetele prin părul șaten, lung până la umeri.

“Mereu sunt în formă, dar asta o știi,” spun, privindu-l pe sub sprâncene.

“Atunci să câștige unul din noi,” intervine Edy care probabil trage demult cu urechea din spate.

Din depărtare se aude sunetul unui tren.

“Urcă,” îi spun Patriciei în timp ce îmi pun casca.

“Începem?” mă întreabă ea și sare pe motocicletă în spatele meu.

“Da, a fost primul semnal.”

Îi văd pe ceilalți cum se pregătesc, aliniindu-se pentru cursă, unul lângă altul și unul în spatele celuilalt așa cum am tras la sorți. Fiecare își turează motorul care mai de care mai zgomotos.

“Și ce înseamnă asta?” mă întreabă Patricia.

Eu trag de accelerație și roata din spate a motocicletei începe să se învârtă nervoasă, încercând din răsputeri să mă proiecteze înainte, dar strâng bine frâna de mână din față și nu o las. De la atâtea cauciucuri care patinează pe asfalt, în câteva momente zona se umple de fum care ne învăluie ca o ceață. Mirosul infernal aproape că-mi taie respirația.

“Înseamnă că la al doilea plecăm,” îi răspund blondei. Motocicleta vibrează sub noi.

“Ține-te bine de mine.”

“Ce…?”

Cu toate că avem microfon și ne auzim direct în cască, gălăgia din jur este prea mare pentru a ne mai putea înțelege. Ea încercă să îmi mai spună ceva chiar în momentul celui de-al doilea semnal.

“Uuuu…”

Toți demarăm ca niște gloanțe, parcă fără să știm încotro s-o luăm. Din cauza fumului de la roțile încinse de-abia îmi deslușesc mâinile de pe ghidon. Fiecare încearcă să meargă drept înainte. După câteva momente, în aer răsună o zguduitură și o pocnitură asurzitoare urmate de câteva strigăte de ajutor și vaiete de durere. Parcă cineva ar fi tras în țeapă.

Ceața începe să se disipeze. Din spate se aud două motoare puternice care numaidecât mă depășesc în viteză. Păcat că amândoi au ales să revină pe mijlocul drumului în același timp. Se ciocnesc chiar în fața mea. Nici măcar nu apuc să frânez; noroc că motocicletele ricoșează una în cealaltă. Trec printre ei la limită, ca o săgeată. Din nou aud țipetele și trosnetele specifice unor astfel de curse, pe fundalul vuietului motoarelor puternice manevrate cu dibăcie.

Un singur concurent a reușit până acum să mă depășească. Mă întreb cine este. Aș putea să-l ajung din urmă dacă măresc viteza, dar este riscant, având în vedere că o am pe Patricia în spate. Până acum am concurat întotdeauna singur. Dar instinctul și șuvoiul de lavă care îmi curge prin vene mă îndeamnă să ies din nou câștigător.

Accelerez. Acul începe să se ridice, iar nivelul meu de adrenalină crește odată cu viteza. Mă apropii de cel din fața mea. Îl recunosc pe Louis după geaca de piele imprimată cu o gorilă reflectorizantă. Întrevăd cu coada ochiului o lumină puternică. Imediat mă depășește în curbă un Harley Davidson. Edy mă salută cu două degete ridicate la tâmplă. În ultimul timp a investit foarte mult în îmbunătățirea capacității motocicletei sale. Se pare că în noaptea asta este hotărât să ajungă primul. În scurt timp îl întrece și pe Louis.

Dar eu am un as în mânecă. Motocicleta cu care concurez este un cadou de la tata primit în urmă cu șapte ani. Știa că îmi plac motoarele puternice și admiram de ceva timp acest model. Îl zărisem într-o vitrină Kawasaki când am fost cu el la o întâlnire de afaceri. Mi-au plăcut foarte mult designul și culoarea: negru metalizat, cu toate cablurile și furtunele fosforescente în noapte. Pe plăcuța de lângă ea scria Kawasaki Ninja H2R. O motocicletă cu un motor supraalimentat cu șase trepte și o viteză maximă de patru sute de kilometri pe oră. O motocicletă de serie, care nu se poate conduce legal decât pe circuite.

Tatăl meu a venit de ziua mea și mi-a spus: „La mulți ani, băiatul meu! Să nu îți pui mintea cu ea.” Așa că nu pot să-i permit grasului să câștige, știind că stau pe o motocicletă cu peste trei sute de cai putere, care prinde 100 km/h în doar 1,7 secunde.

Sting farul să fiu mai puțin vizibil în oglinda lor și trag de accelerație. Acul nu a ajuns încă nici la jumătate. Comoara mea se așază și mai bine pe asfalt, străpungând aerul răcoros al nopții. Îl depășesc pe Louis în doar câteva secunde și îl claxonez victorios. Ajung imediat în spatele grasului care mă sesizează și îmi taie calea.

Luminile la calea ferată încep să se aprindă intermitent. Gongul anunță apropierea trenului care circulă cu aproape 160 km/h. Barierele încep să coboare. Mai am o singură șansă să îl întrec. Urmează două curbe, prima la dreapta și cealaltă la stânga. Începând cu prima curbă, măresc viteza pentru a ajunge în dreptul lui. Suntem atât de aproape, încât îi pot arunca cu ușurință o flegmă pe bocanc. O aud pe Patricia scâncind. Mă uit în oglindă. Părul ieșit din cască îi flutură foarte aproape de lanțul motocicletei grasului. Dacă se prinde în el, s-a zis cu scalpul ei. Încerc să mă îndepărtez puțin, dar motocicleta derapează și începe să vibreze din toate încheieturile.

“Aah,” se aude geamătul dulce al blondei în casca mea.

“Ești bine, iubi?”

Nu îmi răspunde, doar mă strânge mai tare în brațe. Dar nu stau prea mult cu gândul la ea, pentru că sunt foarte atent la felul în care iau a doua curbă, care se termină imediat. Acum sunt cu grasu în linie dreaptă. Mă uit spre el și îl salut cu două degete, apoi schimb viteza și accelerez. Acum cursa este a mea. Traversez primul calea ferată. Grasu’ este al doilea. Urmează Louis și încă doi-trei. Când barierele sunt jos, ceilalți rămân dincolo de acestea, cu siguranță regretând banii pierduți.

Frânez ușor, iar după vreo cincizeci de metri ajung la viteza adecvată și întorc. Mai merg puțin și trag pe dreapta. Grasu’ și Louis opresc lângă mine.

“O cursă pe cinste, frate,” spune Louis. “Felicitări!”

“Mersi, mersi. Am încercat,” răspund în timp ce îmi scot casca de pe cap și îi zâmbesc.

“Ești bun, frate, ești numărul unu,” spune grasu’ întinzând mâna plină de bani să bată palma cu mine. “I-am luat la mine dinainte, eram sigur că în noaptea asta câștig eu și a fost cât pe ce… Dar… bravo!” adaugă după câteva momente.

Îmi pun casca jos și bat palma cu el.

“Nu-i nimic, Edy, poate ai noroc data viitoare,” spun.

“Da, ai dreptate.” Mai stă puțin și întreabă: “Cine este frumoasa? Era cât pe ce să rămân în spatele tău cu ochii ațintiți la fundul ăla grozav al ei.”

“Te cred. Și eu pățesc asta de fiecare dată,” spun cu un rânjet.

Între timp, trenul a trecut și bariera s-a ridicat. Cei care rămăseseră pe partea cealaltă a căii ferate se apropie acum de noi.

“Eee, cine este bucurosul?” întreabă Alex, un băiat brunețel, mic de statură.

“Cine crezi?” rânjește Louis.

“Grasu’ a câștigat,” strigă Fabian.

“Baa, Louis a câștigat,” intervine Sebi.

“Nu, Liam a câștigat,” ripostează Louis.

Zâmbesc, căci ei nu știu că ori de câte ori se întâmplă să câștige altcineva este pentru că eu îl las. Dar în seara asta nu s-a putut. Era în joc imaginea mea față de noua cucerire, Patricia.

“Dar am fost la diferență de câțiva milimetri, nu-i așa, Li? Spune-le, nu-i așa că am fost la milimetri?” insistă Edy, dându-mi coate pe ascuns.

“Da, așa este,” Cu toate că era la câțiva metri buni în spatele meu, îl las și pe el să guste din cupa victoriei.

“Liam, din păcate trebuie să mă duci înapoi,” spune Patricia.

“Acum?” ridic eu din sprâncene.

“Da, acum.”

“Păi, cum așa? Pierdem toată petrecerea de la sfârșit. Acum trebuie să ne apucăm să bem și să ne distrăm.”

“Te înțeleg, iubi,” îmi spune ea lingușitor. “Dar trebuie să mergem.”

“Serios?”

“Te rog, iubi.”

“Bine, iubi, hai să te duc,” oftez.

“Noua iubire, noua iubire, Li. După cum se vede, ți-a pus capac iubirea asta cu fundul mare,” strigă grasu’.

Fac abstracție de el și mă întorc spre Louis.

“Începeți fără mine. Mă întorc imediat.”

Pornesc motorul și îi dau bice. După puțin timp, Patricia mă bate pe umăr.

“Iubiii.”

“Da.”

“Nu ți s-a părut că acolo, pe stânga, în boschet era cineva care fuma?”

“Nu am văzut, dar nu cred că stă cineva la ora asta acolo să fumeze, ar avea altceva mai bun de făcut. Probabil că ți s-a părut.”

“De două ori?”

“Ce de două ori?” o întreb eu micșorând viteza.

“Păi l-am mai văzut o dată când ai terminat cursa și ai întors.”

“Daa?” mă mir eu. “Cine știe? Oricum nu are importanță, pentru că sigur nu este gabor, altfel ar fi ieșit să ne alerge.”

“Ai dreptate, iubi, nu are importanță,” răspunde și îmi bagă mâna în pantaloni. “Nu vrei să te oprești să facem o țigară?”

“Nu te grăbeai?”

“Eu nu am venit cu gândul la curse, iubi,” șuieră ea alintându-mi scrotul.

Nu stau prea mult pe gânduri. Mai merg vreo două minute și opresc într-un loc mai ascuns unde știu că nu ne poate vedea nimeni. Pun motocicleta pe suportul central de parcare, îmi dau pantalonii jos și mă urc din nou pe capră cu fața spre blondă. Încerc să o sărut.

“Nu-ți scoți casca?” o întreb.

Ea afișează un surâs în colțul gurii.

“Dacă mi-o trag pe motocicletă, atunci să mi-o trag cu casca pe cap, să fie totul complet.”

Îmi spusese mai devreme că atunci când are poftă de ceva, îl vrea în acel moment, iar eu nu am de gând să-i stric plăcerea. Încep să o mângâi pe sâni admirându-i pielea catifelată ce lucește în lumina lunii. Ea se lasă pe spate și mâna îmi alunecă spre buric. De acolo o duc și mai jos până o trec peste presupușii chiloți care acoperă doar ce este nevoie. Găsesc o mică vale urmată de un mic deal și insist în acest loc.

“Aaah ah,” scoate ea mici sunete de plăcere.

Este udă toată. Dacă nu ar fi fost cu mine, aș băga mâna în foc că a mai terminat de câteva ori până acum. Nu mai rezist, o apuc cu amândouă mâinile de șolduri și o ridic un pic cât să-mi vină bine. Îi trag chiloțeii albi într-o parte și o penetrez încet.

“Aah ah, bag-o toată, iubi!”

Mă supun imediat. Ea continuă cu „ah” și „uh” încă vreo douăzeci de minute în timp ce schimbăm diferite poziții. După care ne apucăm de țigara de care vorbisem mai înainte. Suntem amândoi mai relaxați. O adulmec așa cum stă întinsă pe motocicletă privind la stele. Îi mângâi cu privirea toate formele trupului, înainte să rămân cu ochii ațintiți la cel mai dulce loc. Începe să se unduiască de mijloc. O privesc, iar ea mă scrutează cu ochii mijiți, zâmbind în colțul gurii.

“Iubire… bis.”

Alătură-te comunitățiiFii primul care află de lansarea cărții.

4 comentarii la „Dovezi de iubire”

  1. Auuur, câtă dinamică, cât de intens, da’ și partea aia de la urmă… ce îndrăzneală, ce pasiune, am și simțit câteva frământări interioare ale protagoniștilor care presupun că le vor complica relația, pe care abia aștept să o văd cum decurge în continuare🫀🎉.

  2. O scena foarte frumoasa si cu multa adrenalina. Aceste cateva pagini cuprinde destula informatie si, cred ca o sa fie o carte interesanta.
    M-am abonat, si astept cu nerabdare lansarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *